In 15 Decembrie 2017, reprezentantii permanenti ai UE au luat, in numele Consiliului European, decizia cu privire la normele monitorizarii si raportarii emisiilor de CO2 si consumului de carburant. Pentru a putea formula noi standarde privind emisiile de dioxid de carbon, se va institui un sistem de monitorizare si raportare pentru statele membre UE.
Cine va fi obligat sa raporteze prin acest sistem?
Toate autovehiculele noi, inmatriculate in UE, cad sub obligatia de a raporta prin acest sistem. Aceasta inseamna ca producatorii categoriilor si/sau grupurilor de autovehicule care au fost deja certificati vor raporta conform anexei regulamentului.
Unde vor ajunge datele raportate?
Toate datele vor fi centralizate intr-un Registru unic la nivel de UE si vor fi disponibile publicului pentru transparenta. Desigur, tot procesul va urmari respectarea protectiei datelor cu caracter personal si a concurentei loiale.
Scopul noului sistem de monitorizare si raportare
Acest sistem va fi implementat, defapt, pentru a putea stabili in viitor cu precizie normele pentru emisiile de CO2 si consumul de carburant al autovehiculelor grele noi (camioane, autobuze si autocare). Asadar, dupa o anumita perioada de monitorizare, care variaza in functie de tipurile de autovehicule, toate datele acumulate vor servi drept referinta pentru stabilirea standardelor de poluare ale autovehiculelor respective.
Conform spuselor lui Siim Kiisler, ministrul mediului in Estonia din 15 Dec, 2017:
„Camioanele si autobuzele noastre sunt mari poluanti. Stabilirea de standarde de emisii de CO2 pentru aceste autovehicule grele este esentiala pentru reducerea amprentei de carbon in sectorul transporturilor in UE. Decizia de astazi, care asigura o monitorizare si o raportare eficace, este un pas important in directia obiectivului nostru. Acesta a fost un acord obținut rapid, cu sprijinul deplin al tuturor statelor membre, si speram ca Parlamentul si Consiliul sa inceapa negocierile la inceputul anului viitor.”
Cand va intra in vigoare acest sistem?
Intrucat aceasta propunere urmeaza sa primeasca votul Parlamentului la Comitet in ianuarie 2018, ar putea primi aprobarea in luna februarie. Atunci se va anunta si cand ar incepe raportarile si monitorizarea.