utilizarea telefonului mobil la volan

Utilizarea telefoanelor mobile la volan este una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere in Europa si nu numai. In Franta, statisticile arata o crestere ingrijoratoare a numarului de accidente rutiere din 2014 si pana in prezent.

Acesta este motivul pentru care Franta a decis sa modifice reglementarile privind utilizarea telefoanelor la volan. De asemenea, pedepsele pentru nerespectarea noilor reglementari sunt mult mai aspre decat pana acum.

In ce consta noua reglementare?

Conform unei dispozitii legale luate in februarie de catre Inalta Curte, soferilor le este interzisa utilizarea telefoanelor mobile atat in timp ce conduc, cat si cand masina este trasa pe dreapta. Exceptie fac soferii care detin dispozitive hands-free, utilizarea acestora fiind permisa.

Conducatorii auto pot folosi telefoanele mobile doar daca autovehiculul este parcat intr-o zona special amenajata. Guvernul francez argumenteaza aceasta hotarare, sustinand ca masinile trase pe dreapta fac, totusi, parte din trafic si ingreuneaza deplasarea celorlalte autovehicule.

Sanctiuni

Sanctiunile aplicate pentru incalcarea acestei dispozitii legale sunt acum mult mai aspre. Conducatorii auto care nu se conformeaza risca o amenda de 135 euro si 3 puncte de penalizare timp de 3 ani, sau chiar suspendarea permisului de conducere.

Guvernul francez a decis sa se aplice sanctiuni mai mari din dorinta de a reduce numarul accidentelor rutiere si de a spori siguranta in trafic. Aceasta masura face parte dintr-un plan de actiuni ce vizeaza, de asemenea, combaterea conducerii sub influenta alcoolului si viteza excesiva.

Exceptii

Exceptie de la aceasta lege sunt cazurile in care autovehiculul s-a defectat sau a fost implicat intr-un accident rutier, anunta publicatia franceza Le Figaro.